Tânărul inginer silvic Pânișoară Miron Cătălin are aproximativ doi ani vechime la Direcția Silvică dar postul pentru care și-a depus ieri dosarul de concurs cere 5 ani vechime. Candidatul îi face pe toți 5 printr-o simplă adunare, trei ani muncind respectivul și la firma Succes, unde a activa pe funcția de inginer șef formație de exploatare.
De altfel, activitatea la firma de succes i-a adus și primul dosar penal, acesta împreună cu un alt coleg fiind trimis în judecată pentru ucidere din culpă, o dată cu pierderea vieții unui subaltern pe care șeful, ce se vrea șef de Ocol Silvic, nu l-a protejat de drama ce i s-a întâmplat.
Mai exact, pe 19 septembrie 2016, tânărul inginer a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă. Dosarul nr.14797/318/2016 ajunge pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu iar pe 9 iunie 2017 inginerul este condamnat pentru faptă la un an cu suspendare pe o perioadă de încercare de trei ani.
Cum sentința de fond nu e definitivă, dosarul cu cei doi inculpați, unul singur achitat, se mută la Curtea de Apel Craiova unde se continuă judecata, din august 2017 până pe 29 iunie 2018. Sentința dată de judecătorii CA Craiova este de a admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu și de a-l respinge pe al inginerului Pânișoară care rămâne cu sentința primită la fond, în timp ce colegul de dosar nu mai este achitat ci primește și el un an de închisoare cu suspendare cu termen de încercare pe 3 ani.
Practic, candidatul la șefia Ocolului Silvic Motru este la momentul concursului, și evident al înscrierii în cursa pentru funcția de conducere, în perioada de încercare pentru fapta care are legătură cu serviciul, adică cu pierderea vieții salariatului Bodescu, parte civilă în dosarul penal constituindu-se Bodescu Elonora.
Candidatul incompatibil moral, numai bun pentru șeful DS
În cerințele de concurs, alături de vechime 5 ani în profesie, se mai cere ca aspiranții la post să fi ingineri gradul I, lucru pe care acesta pare că nu-l îndeplinește. Drept urmare, pare credibilă ipoteza conform căreia, Cârstoc, recunoscut că percutează la ordinul politic, în cazul de față fiind vorba de Guvernarea de Dreapta, are deja un câștigător la Motru. Să nu uităm că, în spatele candidatului cu trecut penal se află persoane sus puse în PNL Gorj.
În comisia de concurs, pentru a înțelege de ce spunem de ordinele de Dreapta, a fost pus de Cârstoc, tocmai liberalul Gheorghe Novac, adică i s-au dat de înțeles acestuia și partidului că „unde-i ordin, cu plăcere”.
De altfel, concursul din 11 februarie dacă e făcut ,,bine” poate să-i asigure fostului pesedist uitarea în funcție.