
Judecătoria Motru s-a pronunțat, joi, într-un litigiu al unui fost miner cu Complexul Energetic Oltenia. Omul a dat în judecată CEO, în 2018, solicitând daune pentru casa ce i-a fost afectată de lucrările miniere din zona Drăgotești. Judecătoria Motru i-a admis cererea de chemare în judecată și i-a acordat daune de 200.000 de lei. Dosarul a ajuns la Curtea de Apel Craiova care a crescut suma la 282.000 de lei, potrivit expertizelor din dosar, dar a impus rejudecarea dosarului, care a revenit la Judecătoria Motru, anul trecut. Aici dosarul s-a judecat mai bine de un an, iar, joi, instanța s-a pronunțat și a scăzut considerabil suma pe care omul ar trebui să o primească de la companie pentru proprietatea în care omul încă locuiește cu familia. Practic, la judecătorie s-a redus suma la 141.000 de lei, sentința necăjindu-l foarte tare pe Ion Pasare, fost salariat în minerit, în vârstă de 48 de ani.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel. Ion Pasare susține că suma primită pentru reconstrucția imobilului este infimă, aceasta având o casă cu patru camere, beci sub aceas imobil și o altă construcție care cuprinde o baie și o bucătărie, acoperite cu o terasă.
Ion Pasare nu este pensionar și nici nu are serviciu. Potrivit sentinței, CEO trebuie sa îi achite și cheltuieli de judecată de aproape 9400 de lei.





