Ultima oră

Castelul Peleș, afectat de furtuna care a lovit Sinaia. Ministerul Culturii evaluează pagubele produse

Ministerul Culturii a transmis miercuri, 9 iulie, că evaluează situația patrimoniului cultural din Sinaia, afectat de fenomenele meteo extreme.

 

„În urma fenomenelor meteorologice extreme care au afectat orașul Sinaia și împrejurimile, Ministerul Culturii, prin Institutul Național al Patrimoniului (INP), a inițiat demersuri pentru evaluarea situației patrimoniului cultural din zonă.

În acest sens, s-a luat legătura cu toate autoritățile implicate – Direcția Județeană pentru Cultură Prahova, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU), Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) – pentru a evalua impactul acestor fenomene asupra obiectivelor de patrimoniu din zona afectată”, transmite ministerul într-un comunicat.

De asemenea, instituția a precizat că INP va colecta datele din teren pentru a identifica eventualele pagube produse asupra acestora, precum și asupra șantierelor de restaurare în curs.

Conform datelor primite din teritoriu privind monumentele din zona afectată, au fost înregistrate următoarele daune:

  • Clădirile Gării Sinaia au suferit avarii minore, pagube însemnate fiind înregistrate la o anexă;
  • În Turnul cu Ceas al Castelului Peleș, un geam a fost spart și o ramă de luminator a fost desprinsă
  • La Castelul Pelișor a fost îndoit un catarg
  • Vila Luminiș – Casa memorială „George Enescu” din Cumpătu, Sinaia a fost afectată de căderea a doi brazi pe acoperiș, evaluarea detaliată a stării imobilului urmând a fi realizată după degajarea drumurilor de acces de către autorități

„În ceea ce privește intervențiile de urgență finanțate de Ministerul Culturii la acoperișurile Castelului Peleș și Castelului Pelișor, au fost contactați reprezentanții constructorului, ai Casei Regale, Direcției Județene pentru Cultură Prahova și Muzeului Național Peleș, pentru o evaluare imediată a situației

O echipă de specialiști a INP se va deplasa la fața locului pentru a evalua starea obiectivelor de patrimoniu, inclusiv a Mănăstirii Sinaia, și pentru a constata eventualele daune aduse lucrărilor de restaurare în desfășurare.

În perioada următoare, INP va continua să monitorizeze permanent starea monumentelor istorice din zona afectată.

Ministerul Culturii și Institutul Național al Patrimoniului mențin un dialog permanent cu autoritățile locale și instituțiile implicate în gestionarea situației și vor reveni cu informații actualizate, pe măsură ce evaluările din teren progresează”, transmite Ministerul Culturii.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *