SocialUltima oră

Câștigătorii Festivalului-Concurs de teatru Sabin Popescu

Casa de Cultură din orașul Novaci a fost timp de două zile gazda celei de a XXII-a ediții a Festivalului – Concurs de Teatru ”Sabin Popescu”.

Sâmbătă, 9 aprilie 2022, a avut loc GALA LAUREAȚILOR. În acest an juriul festivalului, diferit pe sectiuni de concurs, dar cu același președinte, a fost format din specialiști în arta teatrală și persoane cu experiență în domeniul teatrului școlar.

Marele premiu al Festivalului ”Sabin Popescu” a revenit Colegiului Economic ”Virgil Madgearu” Târgu Jiu cu piesa ”Adolescent invizibil”, de Lulu Trăsnea. Aceleiași trupe i-a revenit și ”Premiul special pentru cea mai buna regie”, pe secțiunea licee.

La această secțiune lupta a fost extrem de strânsă, clasamentul primelor trei locuri fiind următorul:
Premiul I: Liceul de Arte ”C-tin Brăiloiu” Tg. Jiu cu piesa ”La margine”, autor colectiv, instructori: prof. Eva Bistreanu și actor prof. Pompiliu Ciochia.

Premiul al II-lea: Liceul de Arte ”C-tin Brăiloiu” Tg. Jiu cu piesa ”Căldură în noiembrie”, instructor, prof. Rodica Negrescu.

Premiul al III-lea: Liceul Teoretic Novaci, cu piesa ” Harap Alb – poveste de cartier”, instructori, doamnele profesoare: Victoria Mădălina Popica, Ica Udriște, Iuliana Firu, Otilia Giurca și Diana Lăzărescu.

La secțiunea ”Învățământ gimnazial”, din cele 10 trupe prezente în concurs pe primele locuri s-au clasat:
Premiul I: Școala Gimnazială Novaci, cu piesa ”D-nul Goe – proces literar” instructor, prof. Elena Ramona Cenușe, aceeași piesă primind și ”Premiul special pentru cea mai bună regie”, (secțiunea gimnaziu).

Premiul al II-lea: Colegiul Național ”Ecaterina Teodoroiu” Tg. Jiu cu piesa ”Omul de zăpadă care voia să se întâlnească cu soarele” de Matei Vișniec, instructori, colectivul de cadre didactice format din: Alina Țivlea, Marilena Pârvulescu, Secară Cosmin și Stănciulescu Florentina.

Premiul al III-lea: Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu” Tg. Jiu, cu piesa ”Ultimele trăiri”, de Ana Popescu, instructori: prof. Goanță Cristina și prof. Denisa Chiliban.

Colegiul Național ”Ecaterina Teodoroiu” Tg. Jiu cu piesa ”Omul de zăpadă care voia să se întâlnească cu soarele” de Matei Vișniec a obținut ”Premiul special pentru originalitatea interpretării”(secțiunea învățământ gimnazial)
La secțiunea ”Învățământ primar”, majoritatea artiștilor au fost din clasele pregătitoare, I și a II-a. La această secțiune juriul a hotărât să nu se dea premii speciale. Astfel, trupele de teatru au primit doar premii și mențiuni, clasamentul fiind următorul:

Premiul I: Trupa ”Alamida” de la Palatul Copiilor Tg. Jiu cu piesa ”Albă ca Zăpada”, instructor, prof. Camelia Cocioabă.

Premiul al II-lea: Școala Gimnazială Rovinari, cu piesa ”În Ajun de Paște”, instructor, prof. Elena Ramona Șorlea.

Premiul al III-lea: Școala Gimnazială Novaci, cu piesa ”Capra neastâmpărată”, instructor, prof. Nineta Ștefănoiu.
Mențiunile au fost obținute de școlile din Novaci și Glogova.

Premiul special pentru cea mai bună actriță a juns la Perețeanu Anastasia (înv.primar), Bădoiu Ioana Manuela (înv. gimnazial), ambele de la Palatul Copiilor Tg. Jiu, prof. Camelia Cocioabă și la Cismaru Teodora de la Liceul de Arte ”C-tin Brăiloiu” Tg. Jiu, prof. Rodica Negrescu (înv. liceal).

Premiul special ”Cel mai bun actor” a fost obținut de Căpriță Alexandru de la Școala Gimnazială Rovinari, instructor prof. Elena Ramona Sorlea (înv. primar), de Mihai Cerban, Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu”, prof. Denisa Chiliban (înv.gimnazial) și Vlădoiu Rafael, Liceul de Arte ”C-tin Brăiloiu” Tg. Jiu, profesori Eva Bistreanu și Pompiliu Ciochia (secțiunea înv.liceal).

La secțiunea învățământ liceal ”Premiul special pentru originalitatea interpretării” a fost acordat unei persoane și nu unei echipe, fiind vorba despre elevul Ștefan Damian de la Liceul Teoretic Novaci. A existat și un premiu special acordat de un O.N.G., ”Novaci 2030”, trupei Liceului Teoretic Novaci cu piesa ” Harap Alb – Poveste de cartier”, câteva dintre roluri fiind interpretate de tineri voluntari implicați în viața comunității novăcene.

Învitați la această ediție au fost studenții la master de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L.Caragiale” București, secția ”Pedagogie teatrală”, care au prezentat pe scena novăceană, în afara concursului, trei piese de teatru.

Actuala ediție a fost organizată de către Primăria și Consiliul Local al Orașului Novaci, Ansamblul Artistic Profesionist ”Doina Gorjului”, Centrul Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale Gorj, Inspectoratul Școlar Județean Gorj, urmașii familiei Popescu.

Coordonarea în organizarea evenimentului a revenit Casei de Cultură Novaci, prin directorul Elena Basarabă.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button