Ultima oră

Câte cazuri de Covid-19 mai sunt în România?

Câte cazuri de Covid-19 mai sunt în România? Boala provocată de SARS-CoV-2 încă face victime în România, deși pandemia a fost declarată, în mod oficial, terminată. Dar în spitale încă se află numeroase persoane, doar săptămâna trecută 19 dintre acestea decedând.

Câte cazuri de Covid-19 mai sunt în România? Deși pandemia s-a încheiat în mod oficial, boala care ner-a chinuit mai bine de doi ani încă este prezentă în țara noastră, doar săptămâna trecută ea făcând încă 19 victime.

Câte cazuri de Covid-19 mai sunt în România? Care este numărul de decese?
Covid 19 nu se dă dus din România, chiar dacă pandemia, în mod oficial, s-a încheiat.

Astfel, Ministerul Sănătăţii a informat, miercuri, că, în săptămâna 18 – 24 decembrie, au fost înregistrate 1.872 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2.

624 dintre cazurile noi sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Până în prezent, au fost înregistrate 3.510.254 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, conform comunicatului ministerului, citat de Agerpres.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 83 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În ultima săptămână, au fost efectuate 2.631 de teste RT-PCR şi 18.807 de teste rapide antigenice.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.973.023 de teste RT-PCR şi 14.448.529 de teste rapide antigenice.

De asemenea, Ministerul Sănătății a mai informat că 239 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, iar la ATI sunt internaţi 31 de pacienţi.

Din totalul pacienţilor internaţi, 20 sunt minori, toţi fiind în secţii.

În săptămâna 18 – 24 decembrie, au fost raportate de către Institutul Naţional de Sănătate Publică 19 decese – nouă bărbaţi şi 10 femei.

Două dintre decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50 – 59 de ani, trei la categoria de vârstă 60 – 69 de ani, două la categoria de vârstă 70 – 79 de ani şi 12 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toţi pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi, iar 10 erau vaccinaţi anti-COVID.

Până în prezent, 68.703 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat, în total, în ţara noastră.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *