Dezvăluiri

Cazul Dafinescu, preluat de Parchetul General! De ce n-au intrat polițiștii în casa președintei Judecătoriei Novaci?!

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus preluarea de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a cauzei privind săvârșirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului de către Mihai Dafinescu, fiul președintei Judecătoriei Novaci, Elena Dafinescu. Surse judiciare au confirmat pentru gorjonline.ro că, deși polițiștii au avut informații, imediat după producerea accidentului, cu privire la autor și autoturism, nu au avut curajul să meargă la domiciliul fiului judecătoarei, ci s-au făcut că-l caută prin oraș. Trebuie spus că au existat informații, neconfirmate oficial de instituțiile implicate în anchetă, potrivit cărora polițiștii au intenționat să pătrundă în imobilul în care se afla Mihai Dafinescu, însă din cauză că acesta avea domiciliu comun cu mama sa, iar aceasta fiind judecător, pentru o eventuală percheziție era necesar avizul Consiliului Superior al Magistraturii, așa că s-a renunțat la operațiune.

Dosarul în care este cercetat Mihai Dafinescu, fiul președintei Judecătoriei Novaci, cel care, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a accidentat mortal, săptămâna trecută, o femeie, de 52 de ani, din localitate și a fugit de la locul accidentului, a fost preluat de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit legii, prin dispoziţia motivată a conducătorului parchetului ierarhic superior, pot fi preluate cauze de competenţa parchetelor ierarhic inferioare, în vederea efectuării sau supravegherii urmăririi penale, atunci când există o suspiciune rezonabilă că activitatea de urmărire penală este afectată din pricina împrejurărilor cauzei sau calităţii părţilor ori a subiecţilor procesuali principali ori există pericolul de tulburare a ordinii publice.

Deocamdată, nu a fost făcută publică motivația deciziei de preluare a dosarului la Parchetul General, însă trebuie remarcat modul în care au acționat procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj care au și solicitat arestarea preventivă a lui Mihai Dafinescu, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului, apreciindu-se motivat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege. De altfel, Judecătoria Tg-Jiu a admis cererea de arestare preventive pentru 30 de zile a acestuia, iar, ulterior, Tribunalul Gorj i-a respins, definitiv, contestația împotriva măsurii de arestare.

”Dosarul a fost înregistrat iniţial la Parchetul de pe lângă Judecătoria Novaci, fiind preluat în data de 20.08.2020 pentru supravegherea urmăririi penale de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj. Conform probatoriului administrat până în prezent în cauză, s-a reţinut că inculpatul D.M., în data de 19.08.2020, în jurul orelor 22,10, în timp ce conducea autoturismul marca BMW cu nr. …. Pe strada Dumbravă din oraşul Novaci, jud. Gorj, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a accidentat-o pe numita M.F., după care a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie. Numita M.F. a fost transportată la Spitalul orăşenesc Novaci în vederea acordării de îngrijiri medicale, însă nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind constatat decesul. Inculpatul D.M. a fost reţinut preventiv în cauză, de către organele de cercetare penală, pe o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 20.08.2020, ora 16,00”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

Suspiciuni, în ancheta polițiștilor!

Polițiștii au aflat, din primele secunde în care au ajuns la locul accidentului, cui aparține autoturismul BMW care a spulberat-o pe femeia de 52 de ani și cine se afla la volanul acestuia, chiar de la fiul femeii, care se afla în acel moment fatidic cu mama sa.

Dar nu au mers la domiciliu acestuia, imediat, în acea seară, deși era clar că acesta a fugit de la locul accidentului, direct acasă, ci s-au făcut că-l caută prin oraș și au organizat așa zise filtre rutiere.

Potrivit unor surse judiciare, polițiștii au luat în calcul ca Dafinescu să se fi dus la domiciliu și au făcut verificări în apropierea locuinței lui și pe străzile lăturalnice. Cu alte cuvinte, n-au avut curajul să se ducă la poarta președintei Judecătoriei Novaci și să verifice dacă autoturismul este parcat în curte.

La un moment dat, a fost vehiculată varianta că polițiștii nu au intrat în locuința tânărului și s-ar fi prevalat de faptul că era necesar avizul CSM, fiind domiciliul unui magistrat, adică al judecătoarei Elena Dafinescu, însă informația nu a fost confirmată oficial de niciuna din instituțiile implicate în anchetă.

Cert este că Mihai Dafinescu s-a prezentat a doua zi dimineața la Poliția Novaci, adică după aproximativ 9 ore de la producerea accidentului, având o alcoolemie de 0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De ce nu s-a implicat poliția în prinderea făptuitorului în acea noapte, imediat după decesul femeii, în contextul în care elementul constitutiv al infracțiunii de părăsirea locului accidentului era mai mult decât întrunit, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracțiune este închisoarea între 2 și 7 ani, este o chestiune pe care trebuie s-o lămurească procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

   

Citește și:

Un comentariu

  1. Se vede clar ca in societate , exista oameni normali si o anumitan” casta” a celor care sunt supra oameni. Daca fiul judecatoarei avea un AKM cu care , pe foc automat, omora 20-30 de oameni dupa care mergea linistit acasa, politia neputincioasa nu putea sa intre sa-l retina si cerceteze. Asta e normalitatea in Romania. Stau si ma intreb , in cate situatii marunte , omul asta a incalcat legea si a sfidat politia facandu-i pe politisti sa se simta mici si umiliti. Aprecierea o fac nefiind politist sau sa am legatura cu activitatea politiei .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *