Politică

Ce a discutat vicepremierul Miruță cu primarii care au participat la întâlnirea organizată de acesta

Doar șapte primari de la PSD, PNL și AUR au participat la întâlnirea organizată de Radu Miruță, vicepremier și ministrul Apărării, la un hotel din Târgu Jiu.

Liviu Cotojman, primarul comunei Roșia de Amaradia, a relatat că au fost discutate doar probleme administrative și că așteaptă un răspuns privind repararea unui pod afectat de o alunecare de teren: „A fost o invitație din partea domnului ministru Radu Miruță, care a fost adresată tuturor primarilor din județul Gorj. La această ședință au venit doar șapte primari. Un primar de la AUR, patru de la PNL și doi de la PSD. A fost o ședință într-un cadru restrâns. Fiecare dintre noi am ridicat și sub formă de întrebări și am adus la cunoștință anumite probleme cu care ne confruntăm, în ideea că domnul ministru ne poate ajuta, ca să se poată interesa cu privire la stadiul în care se află solicitările noastre. A fost o ședință ca între reprezentanții administrației publice locale cu un reprezentant al Guvernului României. Am considerat că nu contează culoarea politică atunci când se pune problema de a rezolva probleme administrative. Întâlnirea nu a avut niciun iz politic. Dacă aș fi constatat că această întâlnire duce către o latură politică atunci aș fi părăsit de îndată sala. Am discutat doar probleme care țin de administrație. Fiecare primar a ridicat problema specifice localităților pe care le conduc. Au fost unele probleme la care domnul ministru nu putea să dea un răspuns și a rămas ca în această săptămână să facă diligențele necesare și să afle dacă există rezolvare sau nu pentru problemele ridicate de primari. Noi am avut o problemă cu o alunecare de teren care a fost reactivată și a afectat un cap de pod. Această rezolvare presupune obținerea unei finanțări pe situații de urgență și am făcut toate diligențele locale, la domnul prefect și la președintele Consiliul Județean Gorj, care au făcut proiectul de hotărâre și l-a înaintat guvernului pentru alocarea sumelor necesare. Dacă sumele vin mai repede Am putea să executăm o consolidare rapidă la capătul podului și astfel vom salva podul. Dacă banii vin mai târziu există riscul ca podul să fie afectat în proporție mai mare deoarece avansarea alunecărilor de teren va conduce la cheltuieli suplimentare“.

Primar: „Am discutat cu domnul președinte al Consiliului Județean și cu domnul Mihai Weber“

De asemenea, la întâlnirea a fost prezentă și Irina Cojocaru, primarul PSD al comunei Bumbești Pițic. Aceasta a explicat deoarece este sprijinită de un consilier local de la USR, pentru a forma o majoritate: „La această întâlnire au fost discutate probleme administrative și nu au fost atinse teme politice. Eu am fost legată de faptul că în privința administrației de la Bumbești Pițic eu am fost forțată de împrejurări să merg la această întâlnire pentru că fac majoritatea în consiliul local cu consilierul USR. Ca atare, nu aveam cum să nu particip la această întâlnire. I-am pus câteva întrebări domnule ministru și le-a notat. Probabil că vom fi anunțați în perioada următoare ce se va rezolva din solicitările noastre. Pe mine la Bumbești Pițic mă interesează un drum de urgență la Compania Națională de Investiții să obțin cât mai repede ordinul de începere a lucrărilor. Am discutat despre acest drum la nivelul Partidul Social Democrat cu domnul Cosmin Popescu, președintele Mihai Consiliului Județean Gorj, și cu domnul Mihai Weber, președintele PSD Gorj.

Eu înainte de a merge la această întâlnire. Am discutat telefonic cu domnul președinte al Consiliului Județean și cu domnul Mihai Weber. Le-am spus de ce trebuie să merg acolo și era o întâlnire benefică pentru cetățenii din localitate pentru a trece proiectele inițiate, făcând majoritatea cu domnul consilier local de la USR. Orice ajutor veniți pentru cetățeni este binevenit“.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *