
În urma percheziţiilor DIICOT desfăşurate luni la reşedinţa lui Călin Georgescu, anchetatorii au descoperit o legitimaţie „diplomatică” aparent emisă de Ordinul Cavalerilor de Malta, care s-a dovedit a fi falsă.
Ambasada Ordinului Suveran Militar de Malta în România a precizat ulterior că nu a emis niciun document pe numele lui Călin Georgescu. Documentul, intitulat „DIPLOMATIC ID” – Order of Malta, Sovereign Order Hospitalliers of Saint John of Jerusalem, poartă numele „senatorului” Călin Georgescu, alături de fotografia acestuia.
Instituţia are o istorie de aproape un mileniu. Comunitatea religioasă a ospitalierilor Sfântului Ioan din Ţara Sfântă îşi are originile în a doua jumătate a secolului al XI-lea, când negustori din republica maritimă Amalfi au obţinut de la califul Egiptului permisiunea de a ridica la Ierusalim o biserică, o mănăstire şi un spital dedicat Sfântului Ioan Botezătorul, destinat îngrijirii pelerinilor.
Sub conducerea Fericitului Fra’ Gerard, fondatorul şi primul său maestru, comunitatea religioasă s-a transformat treptat într-un ordin religios laic. La 15 februarie 1113, printr-o bulă papală, Papa Pascal al II-lea a recunoscut oficial Ordinul Sfântului Ioan, plasându-l sub protecţia Bisericii şi acordându-i dreptul de a-şi alege în mod liber conducătorii.



