Potrivit președintelui Sindicatului Energia Turceni, Eugen Iovan, sindicaliștii din Complexul Energetic Oltenia au discutat cu ministrul Energiei despre viitorul companiei energetice, disponibilizări și creșteri salariale. Liderul sindical de la Termocentrala Turceni susține că Virgil Popescu a garantat că nu se vor face disponibilizări la CE Oltenia. În plus, a promis că vor fi majorate salariile minerilor și energeticienilor. Eugen Iovan are încredere în promisiunile făcute de ministru. Liderul Sindicatului Energia Turceni a ținut să precizeze că Virgil Popescu a ținut cont de revendicările liderilor sindicali din cadrul Complexului Energetic Oltenia cu care au venit la începutul acestui an. “Domnul ministru ne-a garantat că nu vor fi disponibilizări, vor fi și creșteri salariale în funcție de veniturile companiei, nu se vor închide capacități. Nu se vor face disponibilizări atât timp cât va fi nevoie de noi pentru a produce energie. Că va fi un an, doi sau cinci. Nu s-a renunțat la planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia. Se va produce energie pe cărbune și peste 15 ani. Asta ne garantează cei care sunt acum la guvernare. Cât va fi cărbune va fi nevoie de energia pe cărbune. Acesta nu este o glumă. Avem încredere în domnul ministru. A ținut cont de toate solicitările noastre cu care am mers la el la început de an. Este vorba de acele creșteri salariale. Am încheiat la acea vreme un protocol în acest sens. Acele lucruri s-au concretizat”, a declarat Eugen Iovan.
0 648