ActualitateUltima oră

CE Oltenia, sub cod roșu! Apă minerală pentru salariați, controale medicale în cariere

Cod roșu: Apă minerală carbogazoasă pentru salariații Complexului Energetic Oltenia! Ambulanțele, permanent în cariere!
Având în vedere avertizările meteorologice privind temperaturile extreme și depășirea indicelui temperatură-umiditate în această perioadă, conducerea Complexului Energetic Oltenia a dispus aplicarea unui set de măsuri menite să protejeze sănătatea și siguranța salariaților care își desfășoară activitatea în condiții de expunere la temperaturi ridicate.
Astfel, astăzi, zi în care Administrația Națională de Meteorologie anunță temperaturi de peste 37°C, depășirea indicelui temperatură-umiditate de 80 de unități sau emiterea unui cod portocaliu ori roșu de caniculă, pentru salariații companiei au fost aplicate mai multe măsuri.
Este vorba despre distribuirea a 2 litri de apă minerală carbogazoasă pentru fiecare salariat din schimburile I și II, în vederea asigurării unei hidratări corespunzătoare; supravegherea specială a lucrătorilor a căror stare de sănătate poate fi afectată de temperaturile ridicate, conform evaluărilor efectuate de medicii de medicina muncii; deplasarea zilnică, în intervalul 12:00–18:00, a ambulanțelor centrelor de intervenție Roșia, Motru și Jilț la subunitățile deservite, cel puțin o dată pe schimb, pentru monitorizarea stării de sănătate a personalului și intervenția operativă, atunci când este necesar dar și transportarea imediată a salariaților care acuză probleme de sănătate către cabinetele medicale sau punctele sanitare, unde personalul medical este pregătit să intervină în astfel de situații. De asemenea, la capitolul măsuri în zile caniculare este trecută și programarea lucrărilor care presupun efort fizic mare sau foarte mare în intervalele cu temperaturi mai reduse, respectiv până la ora 12:00 pentru schimbul I și după ora 18:00 pentru schimbul II, iar, atunci când activitatea permite, reprogramarea acestora după încetarea valului de caniculă dar și alternarea perioadelor de lucru cu perioade de repaus în spații umbrite, ventilate sau climatizate, pentru reducerea efectelor stresului termic. “Conducerea Complexului Energetic Oltenia urmărește permanent aplicarea acestor măsuri și evoluția condițiilor meteorologice, astfel încât activitatea să se desfășoare în condiții de siguranță, cu prioritate pentru protejarea sănătății și securității salariaților”, a transmis compania.
ANM a emis noi avertizări de vreme extremă, valabile marți, 30 iunie. Cea mai mare parte a țării se va afla sub cod roșu de caniculă, în timp ce mai multe județe vor fi afectate de furtuni puternice, vijelii și grindină. Avertizarea de cod roșu este valabilă în intervalul 30 iunie, ora 10 – 1 iulie, ora 10 și vizează regiunile Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, Oltenia și Muntenia. Meteorologii anunță temperaturi maxime cuprinse între 35 și 41 de grade Celsius, cele mai ridicate valori urmând să fie înregistrate în Banat și Crișana. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *