Eveniment

Ce pedeapsă a primit o comerciantă din Târgul Auto pentru că vindea produse contrafăcute

Două comerciante care au fost prinse de polițiștii din Târgu Jiu în timp ce vindeau produse contrafăcute, în Târgul Auto, au fost condamnate de Judecătoria Târgu Jiu la pedeapsa de 900 de lei amendă penală, echivalentul a 90 de zile-amendă, ”pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare“, a stabilit Judecătoria Târgu Jiu.

Anișoara Pătru și Lavinia Rodica Marin au fost prinse în flagrant în timp ce comercializau produse de încălțăminte și de îmbrăcăminte contrafăcute.

Acestea vindeau papuci, bermude, boxeri, hanorace, tricouri, pulovere, rochii, geacă, cămăși, parfumuri.

„S-a reținut că la data de 03.11.2019, organele de urmărire penală din cadrul I.P.J. Gorj– Serviciul de Investigare a Criminalității Economice s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în cursul aceleiași zile, în incinta Târgului Auto, inculpata a expus spre comercializare, ambulant, 512 articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, cosmetică și accesorii purtătoare ale însemnelor și denumirilor mai multor mărci protejate, fără a deține autorizare din partea titularilor respectivelor mărci“, se arată în rechizitoriu.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *