Andrei Maioreanu afirmă că prioritatea sa este revizuirea Planului Național Integrat Energie Schimbări Climatice și a Strategiei Energetice Naționale. În plus, militează pentru renegocierea planului de restructurare a Complexului Energetic Oltenia.
„Eu, în primul rând, apreciez faptul că presa locală este atentă la evoluția mea din punct de vedere al carierei profesionale, este un lucru bun, un lucru care, mai departe, e posibil să mă oblige în a lua niște decizii importante în zona energetică. Eu cred că aceste lucruri sunt alimentate, în primul rând, de faptul că am fost unul dintre cei care au participat la procesul de recrutare pentru consiliul de supraveghere al CEO și am avut punctajul maxim pe lista scurtă care a plecat la Ministerul Energiei. Eu vă spun foarte clar, dacă voi mai avea posibilitatea, îmi doresc să pun în aplicare lucrurile pe care le-am susținut și până acum: revizuirea Planului Național Integrat Energie Schimbări Climatice, revizuirea Strategiei Energetice a României și, nu în ultimul rând, renegocierea planului de restructurare al CEO. Știu cum trebuie făcute aceste lucruri. Avem pârghii, prin parlamentarii noștri, și, aici, mă refer, în primul rând, la modificări aduse Legii decarbonizării. Avem pârghii, având în vedere că facem parte dintr-o coaliție care formează guvernul la nivel guvernamental și, aici, mă refer la adoptarea unei strategii energetice prin lege în care să fie prins scenariul optim de funcționare a producătorilor energetice pe cărbune, în mod special CEO, în care se arată foarte clar, în urma unei analize cantitative și calitative pe modelul Primes că această companie extrem de importantă pentru sistemul energetic național ar putea să funcționeze cel puțin până în 2038 cu o producție de energie de 10,5 terrawați oră cu o producție flexibilă de lignit între 10 și 11 milioane tone. În rest, de declarații politice sunt sătul”, a precizat social-democratul.
Ce spune despre schimbarea de optică de la nivelul Ministerului Energiei
Andrei Maioreanu nu crede în schimbarea de optică de la nivelul Ministerului Energiei privind prelungirea vieții Complexului Energetic Oltenia până nu va vedea demersuri clare în acest sens. Ministrul Sebastian Burduja a anunțat, după vizita la Bruxelles, că va trimite la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene propunerea de decalare a termenelor prevăzute în planul de restructurare a CEO.
„Voi crede în această schimbare de optică doar în momentul în care voi vedea materializate lucrurile despre care am vorbit anterior. În momentul în care voi vedea că se vor face demersuri foarte clare pe ceea ce înseamnă modificarea Legii decarbonizării, pe ceea ce înseamnă revizuirea Planului Național Integrat Energie Schimbări Climatice, pe capitolul Decarbonizarea Sistemului Energetic Național, când voi vedea că se va proceda la revizuirea strategiei energetice în așa fel încât să avem prins scenariul optim despre care vorbeam. Abia atunci așa o să încep să cred că lucrurile se vor mișca în acest sens. Să știți că, aici, nu este vorba neapărat de un patriotism local, pentru că eu produc din CEO, dar în structura mixului energetic al resurselor energetice primare, în structura sistemului energetic național actual, în contextul actual, dar mai ales în contextul global privind Green Deal-ul, România este clar că are și trebuie să-și propună cu totul și cu totul alte etape în atingerea acestor obiective. Această reducere bruscă a producției de energie pe bază de cărbune, așa cum se prevede în planul de restructurare, arată încă o dată incompetența sau alte interese decât interesele naționale ale unor indivizi care fie s-au aflat sau se mai află încă la conducerea Ministerului Energiei, sau conducerea CEO sau sunt factori decidenți în cadrul companiilor din sistemul energetic național”, a adăugat fostul secretar de stat.