ActualitateUltima oră

Ce se întâmplă cu bugetul CE Oltenia


La aproximativ trei săptămâni de la întâlnirea cu ministrul Energiei, Bogdan Ivan, liderii de sindicat nu au mai primit nicio noutate despre Bugetul de Venituri și Cheltuieli al Complexului Energetic Oltenia și nici despre negocierile cu Comisia Europeană pentru decalarea termenelor de închidere prevăzute în Planul de Restructurare. La întrevederea respectivă, ministrul a decis să retrimită bugetul companiei energetice pentru a fi făcute unele modificări, în vederea aprobării, însă nici până în acest moment documentul nu a primit „verde” de la București. Sindicaliștilor nu li se pare că situația este una normală și suspectează existența unor interese. „Nu ne-a mai transmis nimeni nicio noutate despre bugetul companiei. Când am fost la întâlnirea de la București, ministrul ne-a transmis că îl va aproba rapid, după ce se vor face modificările, însă nici până acum nu a făcut nimic. Nu știu ce să zic, dar ceva nu miroase bine. Probabil trebuie să dea cineva ‘verde’ pentru aprobarea bugetelor pentru anumite companii. Nici ei nu știu ce vor să facă cu ele și, din această cauză, tot amână o decizie în acest sens”, ne-a relatat unul dintre liderii de sindicat care a participat la întâlnirea de la București.
În documentul transmis către Ministerul Energiei sunt prevăzute sumele de bani pentru același număr de angajați pe care producătorul de energie îl are în prezent, semn că, cel puțin până la finalul acestui an, angajații cu contracte de muncă pe perioadă determinată vor continua în cadrul companiei energetice.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *