Politică

Ce se va întâmpla cu terenurile afectate de minerit. Primar: Au fost alocați bani

Primarul comunei Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman, susține că, în ultima ședință, directoratul Complexului Energetic Oltenia a aprobat sumele de bani necesare pentru redarea terenurilor din localitate afectate de minerit.

Liviu Cotojman a făcut demersuri la toate conducerile CE Oltenia din ultimii ani pentru redarea terenurilor din comuna Roșia de Amaradia afectate de minerit. Edilul susține că abia acum actuala administrație a făcut pași concreți. Mai exact, directoratul a alocat, în ultima ședință, sumele de bani necesare pentru redarea suprafețelor de teren rămase de izbeliște după închiderea Carierei Seciuri. Liviu Cotojman spune, însă, că e nevoie și de o hotărâre de guvern pentru a fi demarate lucrările în zona satelor Seciuri și Rugetu, cele mai afectate de activitatea minieră. “Prima acțiune care trebuie planificată e aceea de redare în circuitul agricol pentru care au fost repartizați bani în ultima ședință de consiliu director. Urmează ca guvernul să parafeze, în perioada următoare, acest aspect, pentru că el trebuie implementat doar în urma unei hotărâri de guvern, dar asta nu înseamnă că până la emiterea hotărârii de guvern nu se poate face nimic. Vreau să scot în evidență că sunt pașii anteriori emiterii acestei hotărâri de guvern, care deja au fost stabiliți, planificați, s-a aprobat suma, e o chestiune de timp. Nu e un impediment care să obstrucționeze ce s-a planificat în perioada următoare vizavi de refacerea ecosistemului în comuna Roșia de Amaradia. Sunt lucruri firești, normale. Lucrul ăsta se va întâmpla, problema e când se vor întâmpla toate aceste demersuri de acțiune în zonă. Eu îmi doresc să ajungem în situația în care să vedem utilajele la nivelul perimetrului minier de pe raza localității Roșia de Amaradia, mai exact în satele Seciuri și Ruget, pentru că această carieră s-a extins pe raza a două sate. Se redau terenurile în circuitul agricol și se deschide un punct de desfacere, de extracție a zăcământului de cărbune. Sunt convins că odată ce vom pune în aplicare acest plan și vom da efectiv drumul la această deschidere de carieră și de exploatare a zăcământului de cărbune, lucrurile vor fi văzute cu viziune spre viitor de CEO”, a precizat edilul.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *