
Guvernul Bolojan are în plan să solicite primarilor să majoreze, de la 1 ianuarie 2026, taxele și impozitele locale cu 70%. Potrivit fostului ministru de Finanțe, fostul deputat de Gorj, Dan Vîlceanu, măsura este menită să ajute edilii să aibă bani mai mulți la bugetele locale. Cu toate acestea, în opinia sa, primarii vor cere la fel de mulți bani ca și până acum de la guvern.
„Ideea de la care au plecat a fost următoarea: să colecteze primarii mai mulți bani și să ceară mai puțini bani de la bugetul central. De parcă s-ar întâmpla asta. Adică, cine se așteaptă ca un primar să ceară mai puțini bani de la bugetul central, pentru că își colectează mai bine taxele, e naiv. De ce? Pentru că vor cere la fel de mulți bani. Pe aceleași programe de investiții. Programele de investiții sunt în derulare. Pe de altă parte, să nu credeți că primarii au avut, tot timpul, nevoie de banii pe care îi cereau. Umflau sumele. Și toată lumea știa. Era un fel de secretul lui Polichinelle: toți știau că primarii cer mai mult decât au nevoie, ca să-și acopere o cheltuială sau alta. Și asta era. Nu puteai să-i contrazici. Discuția cu primarii e ca discuția cu șoferii despre consumul mașinii, niciodată nu ajungi la un compromis. Știți cât de ușor se putea rezolva problema asta, fără creștere de taxe? Cu banii pentru funcționarea primăriilor. Gândiți-vă că banii pe care îi primesc primarii de la bugetul central sunt calculați per capita, fiecare localitate primește o sumă în funcție de numărul de locuitori. Și puteai să reduci acea finanțare per capita. De exemplu, dacă anul trecut era 1.500 lei pe cap de locuitor, anul acesta puteai s-o scazi la 1.200. Și, atunci, primarii primeau mai puțini bani și trebuiau să se descurce. Nu mai trebuia să le spui tu să dea afară pe nimeni, vedeau singuri ce au de făcut. Dacă nu aveau bani de salarii, aplicau reduceri de personal în funcție de nevoile proprii. Tu, ca premier, faci politici publice la nivel național. Nu te ocupi să decizi câți oameni trebuie să aibă fiecare primărie. Dar premierul i-a certat foarte rău, în ultima vreme, i-a acuzat că nu sunt în stare să-și producă banii de salarii. Numai că genul acesta de ceartă nu produce niciun efect. Nu îi revoltă pe primari. Îi lasă reci. Veți vedea că tot vor cere aceiași bani. Și vor veni și vor spune: «Da, domnule Bolojan, ne-ați mărit taxele și impozitele, ar trebui să încasăm mai mult, dar nu are lumea bani. Așa că tu ne dai tot la fel de mulți bani, că noi tot nu reușim să-i colectăm”, a precizat fostul lider liberal.




