
Piața Centrală și Piața 9 Mai din Municipiul Târgu Jiu au fost dezinfectate, luni seara, pentru asigurarea normelor de protecție și siguranță în contextul pandemiei. Totodată au fost asigurate spații suplimentare pentru producători după ce s-a luat decizia ca cele două mari piețe agroalimentare din municipiul Târgu Jiu să rămână deschise în continuare. Astfel, locuitorii municipiului Târgu Jiu vor avea în continuare la dispoziție două mari piețe de unde să se aprovizioneze cu legume, fructe și cu alte tipuri de produse
„Curățenie generală, dezinfectare și asigurarea de spații suplimentare pentru producători în piețele din Târgu Jiu! Asigurăm și distanțarea, în așa fel încât cei care își desfășoară activitatea aici să fie cât mai puțin expuși infectării.
Continuăm să luăm măsuri pentru a proteja întreprinzătorii locali, dar și pentru ca târgujienii să beneficieze de produse proaspete, direct de la cei ce le produc” a anunțat edilul Marcel Romanescu.




