Dezvăluiri

Centrala pe cărbune externalizată din CE Oltenia a intrat în insolvență. “Să fie blestemați!”

Magistrații Tribunalului Dolj au admis, luni, cererea Electrocentrale Craiova de intrare în insolvență din cauza acumulării unor datorii semnificative, generate în principal de obligația de a achiziționa certificatele de emisii de gaze cu efect de seră.

Electrocentrale Craiova a fost înființată pe data de 30 septembrie 2022 după externalizarea activității de producere a energiei din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Societatea a acumulat, de-a lungul anilor datorii semnificative, generate de faptul că nu a reușit să-și onoreze obligația de a achiziționa certificatele de emisii de gaze cu efect de seră. Craiova II mai are, în prezent, circa 400 de salariați. Fostul lider sindical din unitate Ion Vîlceanu regretă că oamenii nu au nicio protecție socială în caz de concedieri colective.

„S-a cerut insolvența, pentru că joi a avut loc Consiliul de Administrație al Societății Electrocentrale Craiova și probabil și AGA, pentru că fără o hotărâre AGA nu ai cum să soliciți așa ceva. Iar vineri s-a comunicat sindicatului oficial, deși eu am rezerve că nu știau, cel puțin liderii de sindicat vreau să cred că știau despre acest lucru s-a comunicat faptul deja împlinit. Adică deja vineri s-a depus pe rolul instanței solicitarea de faliment, insolvență, pe legea insolvenței. Ce e ciudat e faptul că s-a dat termen vineri pentru luni. Ce urmează pentru unitate, pentru salariați acum? E o enigmă. Până la ora actuală, după luarea de poziție a viceprimarului Păloiu, am înțeles că e o fericire faptul că se va declara insolvența. Bun, e o fericire poate din punctul lor de vedere. În ceea ce privește salariații pentru că eu la ei mă refer și nu la domnul Păloiu, care e viceprimar, că a mai și umblat pe nu știu câte partide de ei îmi pare foarte rău. Și nu am văzut, cel puțin până la ora actuală, nu am văzut niciun demers în care să se rezolve această situație, în sensul de a beneficia și acei salariați de ceva. Adică de o ordonanță, de plăți compensatorii, mai știu eu de orice suport din partea… și nu din partea Primăriei Craiova, că nu are treabă Primăria Craiova oficial, între ghilimele, cu Electrocentrale Craiova, dar din partea Ministerului Energiei”, a precizat fostul sindicalist.

„Și-au bătut joc de toți salariații!”

Ion Vîlceanu îi acuză pe fostul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, și pe actualul ministru Bogdan Ivan că și-au bătut joc de angajații Craiova II. Fostul lider sindical consideră că salariații centralei au fost abandonați.

„Aici e supărarea mea cea mai mare, pentru că Ministrul Energiei și-a bătut joc efectiv de acești salariați. De un an de zile, de când tot bat câmpii, bat pe la dumneavoastră pe la emisiune, bat pe Facebook, pe rețele sociale, am atras atenția, am luat legătura cu ministrul pe Facebook, pe WhatsApp, i-am explicat, l-am rugat să intervină. Efectiv, atât fostul ministru Burduja, cât și actualul ministru Bogdan Ivan, domnule, ne-au ignorat, efectiv ne-au ignorat și ne-au lăsat în plata Domnului. Și eu mă gândesc că acum, că tot e sărbătoarea Crăciunului, dați-mi voie să spun: să fie blestemați, da? Să fie blestemați în ziua de Crăciun pentru faptul că și-au bătut joc, în primul rând, de această societate, și în al doilea rând, de toți salariații care mai sunt activi în această societate. O treime sunt nedeterminați, o treime sunt determinați și o treime sunt pensionari. În total sunt vreo 400 de angajați. Ei bine, aici s-a ajuns. Asta e marea mea dilemă și cea mai mare supărare a mea, care este: domnule, nu există nimic, nici în contractul colectiv de muncă, care probabil se va rezilia în momentul când se va decide insolvența. Nici la nivel de minister. Am văzut, și bravo celor de la Minprest, prin domnul Bivolaru au fost la București, s-au zbătut pentru oamenii lor, au căutat soluții. Deci Minprestul caută soluții, iar aici, în Craiova, unde, vorba aceea, este un centru muncitoresc, nu se aude nimic. Nici că există vreun plan, nici că salariații vor fi protejați cu ceva”, a adăugat Ion Vîlceanu.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *