Liviu Cotojman a reacționat după ce, vineri, pacienții internați în spitalul COVID-19 din Târgu-Cărbunești, au rămas fără oxigen. În urma incidentului, patru persoane au fost declarate decedate. Edilul crede că Ministerul Sănătății trebuie că facă verificări în unitatea medicală. Liviu Cotojman se întreabă de ce pacienții care ajung la Terapie Intensivă la Târgu-Cărbunești mor. “ Este o tragedie care nu trebuia să se întâmple. Cei responsabili ar trebui să cântărească foarte bine, pentru ca astfel de situații să nu se mai întâmple. Prevenția ar trebui să fie o sarcină zilnică și pentru angajații spitalului și personalul tehnic care asigură siguranța acestor aparate. Sunt lucruri care ne dor, care duc la pierderi umane, nedorite. Nu e normal. În loc ca oamenii să plece în viață din spital după ce sunt tratați, iată că ajung direct la morgă. E inexplicabil ce se întâmplă. La un moment dat, m-am întrebat de ce oare din toți cei care ajung în stare gravă în spitalul COVID-19 nu scapă nimeni. Am făcut o statistică în ultima perioadă. Spre exemplu, din toți cetățenii din comuna Roșia de Amaradia care au ajuns la Terapie Intensivă la spitalul din Târgu-Cărbunești, la aparate nu a mai supraviețuit nimeni. Trebuie ca cineva să verifice aceste aspecte. Nu e normal. Justificarea personalului medical de acolo este că oamenii au venit într-o stare avansată a bolii. Totuși, se nasc niște suspiciuni. Nimeni să nu scape, atunci când ajunge la aparate? Cred că este o problemă și legată de modul în care funcționează aceste aparate de oxigen. E posibil, însă, ca personalul să nu stăpânească foarte bine aparatele. Responsabilii de la Ministerul Sănătății ar trebui să facă o verificare”, a conchis Liviu Cotojman.
0 136