Actualitate

CFR igienizează stațiile mizerabile din Gorj

Regionala CFR Craiova vrea să scoată mizeria din stațiile pe care le are în administrare. Au fost alocate fonduri pentru toate județele din aria de competență a Sucursalei Regională C.F. Craiova. Pentru serviciile de curățenie din județul Gorj a fost aprobată suma de 257.466 de lei. Va avea loc salubrizarea staților CF Târgu Jiu, Rovinari și Cărbunești

„Serviciul consta în asigurarea curățeniei în stațiile CF de pe raza Sucursalei Regională C.F. Craiova, cu societăți specializate si agrementate AFER, conform cerințelor din caietul de sarcini. Efectuarea serviciului constă în: a) Salubrizare curentă – se efectuează zilnic, b) Salubrizare generală –se efectuează o data pe luna, Serviciul de salubrizare este asigurat pentru un număr de 18 stații CF de gradul I, II si III cu trafic mare de călători, situate in municipii, orașe, noduri de cale ferată, etc. Spatiile care sunt salubrizate sunt: – săli de așteptare; – holul caselor de bilete; – lifturi; – birouri si vestibule; – peroane, tuneluri pietonale, parcări; – cai de acces; – spatii verzi; – grupuri sanitare; – rampe de gunoi, etc.”, conform CFR Craiova. Valoarea totală estimată pentru cele 8 loturi din subordinea Sucursalei CFR Craiova este de 1.723.466 lei.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *