Cinci persoane au fost rănite pe o șosea din Hunedoara după o manevră periculoasă în trafic. Un șofer de 65 de ani care a vrut să depășească neregulamentar mașina din față s-a izbit de un stâlp de electricitate, după ce a tras de volan ca să evite impactul cu un automobil care venea din sens opus.
Polițiștii și medicii sosiți de urgență au găsit cinci victime: șoferul, două femei, dar și doi copii – de 8 și 15 ani. Răniții au primit îngrijiri pe loc, apoi au fost transportați la spital. Potrivit poliţiştilor, şoferul nu consumase alcool.
Sursa: Antena 3 CNN
Foto:stiridinhunedoara.ro