Potrivit Știrile ProTV, conducătorul auto, care nu era în timpul serviciului, își punea la încercare mașina și în „aventura” pe asfalt a fost însoțit de alți doi colegi.
Însă, „aventura” a avut un sfârșit tragic, întrucât conducătorul auto a pierdut controlului volanului și a intrat într-un stâlp de electricitate. Impactul a fost puternic, având în vedere faptul că autoturismul s-a rupt în două, iar partea din față a fost proiectată în spate.
De asemenea, roțile au ajuns la câțiva metri distanță de locul în care a avut loc accidentul.
Din acest eveniment rutier a scăpat cu viață doar tânăra de 25 de ani, care s-a ales cu multiple răni, însă cei doi colegi ai săi au murit. Șoferul a murit în ambulanță, iar prietenul lor a murit pe loc.
Conform aceleiași surse, Vlășan Bogdan și tânăra de 25 de ani erau îmbrăcați în uniformă.
Totodată, potrivit apropiaților, conducătorul auto, Telcean Rareș, ieșise la plimbarea care i-a fost fatală, după ce i-ar mai fi adăugat vehiculului său cai putere.
„Nu știu ce s-a întâmplat. Erau băieți foarte faini”, a spus un tânăr. Întrebat dacă șoferului îi plăceau mașinile, acesta a afirmat: „Da, era pasionat”.
„Le-au fost dragi mașinile. Au încercat ceva la mașină să vadă cât prinde, ceva de genul”, a spus o femeie.
„Mi-a rupt gardul și a intrat în stâlp. Pe unul l-am văzut întins pe jos, era polițist, avea uniformă”, a dezvăluit un bărbat, care a mai spus că era la un prieten și că a auzit doar „un fâșâit.. a avut viteză”.
Vlășan Bogdan lucra ca polițist de doar doi ani și credea că își alege soarta. Referitor la șofer, se pare că acesta mergea la biserică.
Tânăra s-a ales după această plimbare cu „traumatism cranio-cerebral, fractură de bazin, fractură de membru inferior. Este stabilă, internată la ortopedie. Nu a necesitat măsuri de terapie intensivă”, a spus Bogdan Lucian, director medical al Spitalului Județean de Urgență Baia Mare.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cauzele accidentului. S-a deschis un dosar de ucidere din culpă și vătămare corporală.