Este nerăbdătoare să vină ziua cea mare și să se vadă mireasă din nou. Chiar dacă este la a treia căsnicie, cântăreața simte că acum nimeni și nimic nu mai poate sta în calea iubirii lor. Maria Constantin și Robert Stoica se iubesc necondiționat și sunt nerăbdători să devină, în mod oficial, soț și soție.
Cine îi va realiza rochia de mireasă
Este vorba despre bunul ei prieten și colaborator de atâția ani, Florin Burescu. Acesta o cunoaște prea bine, ca să nu fie el cel care să îi realizeze rochia de mireasă.
Florin Burescu a spus de cât timp o au în lucru și din ce va fi realizată.
„Categoric, eu sunt cel care o va îmbrăca.
Noi avem rochia pregătită dinainte de a avea ea o relație. De 5 ani o avem pregătită. Este ceva stabilit, nu e ceva extravagant, dar în același timp e ceva unic. Orice femeie are rochia ei acolo în minte și dacă la celelalte am făcut așa pe repede înainte, asta este studiată la milimetru. Din ianuarie am stabilit că ne vom apuca de ea. Trebuie să o lucrăm în detaliu, pentru că se lucrează foarte mult la mână.
Este din dantelă franțuzească, iar aceasta este cea mai dificilă dantelă și are nevoie de o atenție mai sporită.”, a declarat Florin Burescu, în exclusivitate, pentru WOWbiz.ro.