România nu mai are niciun fel de proiect, idee de țară, ci toate politicile publice se raportează aproape în exclusivitate la celebrul, pentru unii, Plan Național de Redresare și Reziliență. În mod normal, când sunt luate decizii majore pentru o țară, care îi decid viitorul pe termen scurt, mediu și lung, atunci este nevoie de o consultare largă a comunității sau măcar a cât mai multor reprezentanți. Sau măcar o dezbatere publică. Sau un referendum cu participare largă pentru ca populația să se pronunțe în legătură cu decizii care îi pot afecta major existența și chiar viața de zi cu zi. Una ar fi Constituția, organizarea teritoriului și cea politică, armata, școala, poate economia. Unii ar spune chiar și domeniul energetic. Pentru că nu există țară în lume care să viețuiască în afara domeniului energetic.
Planul Național de Redresare și Reziliență este de ceva vreme cartea de căpătâi a guvernării și a gestionării treburilor publice. Pare că a apărut din neant și nu a existat vreo dezbatere publică legat de PNRR. A fost făcut chiar pe genunchi, spun unii. Chiar în grabă și fără niciun fel de studiu, expertiză, experți. Pare că niște inși aflați la un moment dat la guvernare, deci efemeri, au încropit în câteva seri la o bere sau mai multe sau chiar la o tigară rulată din plante, pe vremuri textile, direcțiile principale de acțiune și de dezvoltare ale țării. Nimeni nu știe pe cine au întrebat, de unde au luat datele, cum au stabilit țintele, cum au ajuns la anumite concluzii când au pus anumite procente la capitolul pensii. Acel 9,4% din PIB aiuritor, care nu avea vreo logică.
Adică nu ai cum să faci așa ceva într-un politică publică, lege, Plan de țară. Există, pe cale logică, doar două variante: ori ai făcut o improvizație de PNRR, după ureche, la o bere cu amicii de guvernare, iar improvizațiile astea sunt pline de stupizenie și costă foarte mult la un moment dat. Ori unele personaje funeste, care au conceput Planul Național de Redresare și Reziliență, au speculat momentul și au servit alte interese.
Acum sunt tot felul de discuții legat de teoriile conspirației. Unii le accentuează, alții le desconsideră. Cert este că rațiunea te îndemnă să iei în calcul toate variantele plauzibile. Inclusiv că ar exista politicieni în țara ta care nu mai servesc alegătorii și Constituția sau Biblia pe care depun jurământul, ci servesc alți stăpâni. Ori singurul stăpân al politicianului român ar trebui să fie România și poporul român. Lucrurile nu ar fi prea greu de făcut în România, dacă politicienii și-ar pune un bilet în buzunar, imediat după ce depun jurământul. Pe bilețel va sta scris cu majuscule România sau poporul român. Atunci nu vor greși niciodată când au de scris vreo lege sau când vor fi conceput vreo politică publică sau chiar un Plan de Redresare și Reziliență.
La cum arată anumite capitole ale PNNR, de exemplu, am spus: pensii, dar și agricultură sau energie, nu ai cum să nu te întrebi, dacă te bucuri încă de rațiune, că ceva este putred în capul statului. Și cum am spus, există doar două explicații: trădarea intereselor naționale de către politicieni corupți sau treburi publice executate de politicieni sau funcționari sau oameni de stat foarte slabi, deci incompetenți. Mai este și a treia variantă în care corupția și prostia se împletesc și ai în politică un specimen aparte și, de regulă, deosebit de periculos pentru țara și poporul lui. Altfel, nu pot fi explicate aberațiile din PNNR, cu plafonarea pensiilor pe zeci de ani, lipsa finanțării investițiilor în ceea ce privește irigațiile sau demolarea unei părți din economie prin renunțarea la energia în bandă, pe combustibili fosili, fără să o înlocuiești cu energie tot în bandă. Adică este clar că unii improvizează la greu în fruntea statului și nu au legătură cu interesele economice ale țării, cum au politicienii din Polonia sau din Germania. Întrebarea era cine face sau ne face agenda publică? Unii pe care îi mai și plătim să fie incompetenți sau corupți sau ambele.
