Actualitate

Cine sunt cele patru persoane propuse pentru a primi titlul de „Cetățean de Onoare“ al municipiului

Consiliul Local Târgu Jiu va supune aprobării decernarea titlului de Cetățean de Onoare pentru următoarele persoane: Marck Ilieș, elev, câștigătoare a numeroase medalii la olimpiadele și concursurile naționale și internaționale de Informatică; Cristiana – Irinel Stoica, avocat, doctor in drept si cadru didactic asociat, cu o experiență profesională de peste patru decenii în domeniul dreptului comercial, dreptului internațional privat și arbitrajului intern și internațional, precum și cu o pregătire academică și profesională dobândită în țară și în străinătate; Doina Lemny, doctor în istoria artei, istoric și critic de artă, curator și cercetător, recunoscută la nivel național și internațional pentru cercetarea și promovarea operei lui Constantin Brâncuși; Mihai Merlușcă, om de afaceri și fondatorul aerodromului Barza, o poartă de intrare în Târgu Jiu.

De menționat este că Mihai Merlușcă a mai fost propus pentru acest titlu, dar propunerea făcută de către consilierii PNL a fost respinsă la momentul respectiv.

Pentru Cristiana – Irinel Stoica se menționează că „Legătura sa cu județul Gorj și implicarea concretă în demersuri destinate protejării și punerii în valoare a patrimoniului brâncușian al municipiului Târgu Jiu, ca de exemplu, demersul finalizat în anul 2020 prin care Municipiul Târgu Jiu a dobândit terenul în suprafață de 2.665 de mp situat în imediata vecinătate a Parcului Coloanei Infinitului, teren destinat integrării în zona de protecție și punere în valoare a operei monumentale realizate de Constantin Brâncuși, doamna avocat Cristiana Irinel Stoica reprezentând Fundația Infinitului și implicându-se în realizarea procedurilor necesare transferului terenului către Municipiul Târgu Jiu“.

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *