Un cioban în vârstă de 21 de ani, din municipiul Sighetu Marmației, județul Maramureș, a sunat la 112, marți și a cerut ajutorul polițiștilor din Târgu-Jiu. Tânărul a declarat că ar fi fost lovit cu o bâtă de un alt cioban.
„Polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați, prin apelul 112, de un tânăr de 21 de ani, din municipiul Sighetu Marmației, despre faptul că, în cursul aceleiași zile, în timp ce supraveghea ovinele la păscut, în pădurea Ursați, a avut un conflict spontan cu un bărbat de 48 de ani, din municipiul Motru, ambii ciobani, în urma căruia ar fi fost lovit de către acesta cu un obiect contondent, din material lemnos, în zona brațelor”, au precizat reprezentanții IPJ Gorj. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violențe. „Persoana vătămată nu a solicitat acordarea de îngrijiri medicale”, au mai precizat reprezentanții IPJ Gorj. Deocamdată, nu se știe care a fost motivul altercației dintre ciobani.