
Circulația feroviară din municipiul Târgu Jiu va fi afectată de lucrările de construire a pasajului de cale ferată din zona Ana Ipătescu.
Autoritățile locale au anunțat că au primit autorizație de la CFR pentru suspendarea circulației pe calea ferată timp de două săptămâni.
Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a spus că vor avea loc discuții cu constructorul pentru a vedea dacă se poate încadra în acest termen.
„Se lucrează pe zona adiacentă, pentru care avem autorizație de la CFR. Nu putem să ținem foarte mult închisă circulația pe calea ferată. Am primit o autorizație pentru două săptămâni de suspendare a activității pe calea ferată. O să avem o discuție cu constructorul să vedem dacă se poate încadra în acest termen“, a declarat Romanescu.
Pe perioada în care nu se va circula, călătorii din trenuri vor fi transbordați cu microbuze sau autobuze.
Investiția se ridică la aproximativ cinci milioane de euro și este finanțată prin programul „Anghel Saligny.




