Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat sâmbătă că, la rectificarea bugetară, deficitul ar urma să se reducă de la 7,16 la 7,13 procente din PIB, dar va creşte în valoare absolută, de la 80 de miliarde la 83,7 miliarde. Cîțu a specificat și căror ministere se vor da bani la rectificarea, acesta subliniind că cei mai mulți bani vor ajunge la Sănătate.
Ministerul Energiei va primi 650 de milioane de lei. Se propune asigurarea sumelor necesare pentru reîntregirea veniturilor rezultate din privatizare, utilizate pentru acordarea unei finanţări sub formă de grant Societăţii Complexul Energetic Oltenia, a anunțat premierul.