Aleșii județeni s-au întrunit, joi, în ședință extraordinară, pentru a vota alocarea a aproape 33 de milioane de lei către primăriile din județ. Mai exact, a fost repartizată integral cota de 20% din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale şi din sume alocate din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale pentru anul 2023, 2024 și 2025 și a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale pentru anul 2022 şi estimările pe anii 2023-2025. Autoritățile locale de la Fărcășești și Urdari au primit doar 150 de mii de lei. “Tot timpul, în dreptul primăriei Fărcășești, a fost zero la aceste repartizări. Acum, suntem mulţumiţi cu ce ne dau. O să fie un an mai greu. Va fi foarte greu și cu investiții și cu tot”, spune Constantin Drăgoescu. Edilul comunei se va baza mai mult pe atragerea de fonduri europene și guvernamentale pentru realizarea de noi investiții la Fărcășești. Constantin Drăgoescu spune că numai pe Programul “Anghel Saligny” a depus cinci proiecte. Edilul așteaptă finanțare pentru introducerea de rețele de apă și canalizare, dar și asfaltarea unui drum comunal.
0 1.060