Politică

Claudiu Manta: „Există viață pentru CE Oltenia și după Mintia!”

Intrarea în funcțiune a noii centrale pe gaz de la Mintia ridică semne de întrebare privind viitorul Complexului Energetic Oltenia, un pilon important al producției de energie din România. În contextul în care centrala de la Mintia ar putea acapara o parte semnificativă din piață, există temeri că CE Oltenia va pierde teren. Deputatul PSD de Gorj, Claudiu Manta, a intervenit în acest subiect, arătând că cele două investiții nu trebuie privite ca rivale, ci mai degrabă ca elemente complementare ale sistemului energetic național. Cu toate acestea, el a subliniat că producerea energiei pe gaz nu este lipsită de costuri mari.

„Nu am o ideea exactă, însă nu cred că stau lucrurile chiar așa. Nu cred că se exclud una pe alta, sigur că cele două investiții sunt complementare și este adevărat că este energie în bandă, însă cei de la Mintia se vor alimenta cu gaz din Marea Neagră și știți foarte bine că nu este ieftin să produci curent din centralele pe gaze. Ne bazăm, cu ghilimele de rigoare, și la faptul că este o energie scumpă pentru că și centralele pe gaz plătesc certificate de CO2, e adevărat că la jumătate față de centralele pe cărbune, iar gazul nu este un combustibil ieftin. Eu zic că există viață pentru Complexul Energetic Oltenia și după intrarea în producție a centralei de la Mintia”, a declarat Claudiu Manta.

Afirmațiile sale vin în contextul unei dezbateri aprinse privind viitorul energetic al României și tranziția de la cărbune la surse mai puțin poluante. Deși CE Oltenia a fost nevoită să-și reducă activitatea în urma presiunilor europene, oficialii locali și sindicaliștii insistă că regiunea Gorj nu trebuie să fie sacrificată în acest proces. Mai rămâne de văzut cum va evolua concurența pe piața energiei și ce măsuri va lua Guvernul pentru a asigura un echilibru între eficiență economică, securitate energetică și protejarea locurilor de muncă.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *