Tribunalul Mehedinți, cu girul judecătorilor de la Curtea de Apel Craiova, au pus în libertate trei dintre inculpații din dosarul penal instrumentat de DIICOT privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, proxenetism, spălare a banilor, deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, fapte care sunt, pentru o parte dintre inculpați, în formă continuată. Respectivii se aflau după gratii din primăvara anului trecut, dar Curtea de Apel a decis să fie trecuți din arest preventiv în arest la domiciliu, pentru 30 de zile. În această situație se află Marian Cocolea de la Arcani, Ivan Elvis Mădălin de la Scoarța si Vîrlan Mădălin de la Bălesti. În ce îl privește pe Bobi Căldăraru acesta va rămâne după gratii.
Pentru restul inculpaților din dosar, trimiși deja în judecată, se aplica măsură controlului judiciar.
Clanul Cocolea a fost spart, în aprilie 2023, de Poliție și DIICOT. Membrii acestei grupări erau suspectați de mai multe infracțiuni de crimă organizată. La percheziții au fost ridicate mașini, droguri, bani și arme. Peste o sută de persoane au dat declarații anchetatorilor în această anchetă. Buba s-a spart pe 25 aprilie când cei șase, dar și alte 25 de persoane au fost ridicate din așternuturi de mascați și duse la audieri. Principalii suspecți erau în Arcani acolo unde familia Cocolea deține un supermarket. De altfel, banii proveniți din faptele comise erau spălați prin intermediul acestui magazin, spun anchetatorii.
”La data de 25.04.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Gorj au dispus reținerea a 6 inculpați cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, proxenetism, trafic de droguri de mare risc și spălarea banilor. În cauză s-a reținut că, în anul 2019, s-a constituit, pe baza relațiilor de familie, un grup infracțional organizat, la care au aderat și alte persoane, grup care a acționat pe teritoriul Irlandei în scopul exploatării sexuale a numeroase persoane, obținând în această modalitate importante sume de bani. Liderii grupului infracțional au organizat și dezvoltat o rețea de prostituție, determinând și înlesnind practicarea prostituției unui număr de aproximativ 30 de persoane, de la care au perceput importante sume de bani, sub forma unor procente din câștigurile realizate (între 40%-70%). Activitatea membrilor grupului a constat în asigurarea cazării în imobilele închiriate și perceperea unor sume de bani cu titlul fictiv de chirie, achiziționarea biletelor de avion pentru deplasările pe ruta România-Irlanda, crearea, administrarea anunțurilor online și intermedierea legăturilor, transportul și protecția la locațiile clienților, dar și vânzarea, prin intermediul persoanelor vătămate, a drogurilor de mare risc către clienți, în scopul obținerii unor câștiguri mai mari”, au transmis, atunci, DIICOT și Poliția într-un comunicat comun.