
Luni, cea mai mare parte a țării va fi afectată de caniculă, însă cele mai ridicate temperaturi vor fi înregistrate în județele Mehedinți și Dolj, unde termometrele vor indica până la 41 de grade Celsius. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un Cod roșu de val de căldură intens și persistent, disconfort termic deosebit de accentuat și nopți tropicale, valabil de luni, ora 10.00, până marți, la aceeași oră.
„Valul de căldură va continua să se intensifice, iar în judeţele Mehedinţi şi Dolj se vor înregistra temperaturi maxime de 39…41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Minimele termice vor fi de 20…23 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală”, au transmis meteorologii.
În același interval, județele Olt, Teleorman, Gorj și Vâlcea vor fi sub Cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat. Luni, temperaturile maxime vor ajunge la 37…39 de grade, iar ITU va depăși pragul critic de 80 de unități.




