Ultima oră

Codul Rutier, la un pas de a fi schimbat. Modificările pot aduce amenzi usturătoare

Mai multe modificări legislative la Codul Rutier se află pe masa parlamentarilor, după ce la Senat a fost depusă o propunere pentru completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.

Este vorba despre circulaţia pe drumurile publice, iar propunerea legislativă prevede unele completări ale articolelor deja existente care reglementează infracţiunile şi pedepsele aplicate.

Cum vor trebui parcate maşinile pe trotuar
Astfel, prin propunerea legislativă nr. B277/2021, se vrea introducerea unui nou punct, punctul 231, care va avea următorul cuprins: „nerespectarea interdicţiei privind ocuparea trotuarelor cu vehicule imobilizate atunci când nu este asigurată Iăţimea minimă de cel puţin un metru a trotuarului Iăsat la dispoziţia pietonilor”.

Această încadrare a faptei prevede o sancţiune de 6 puncte de penalizare şi este încadrată în clasa a IV-a de sancţiuni care prevede între 9 şi 20 de puncte de amendă.

Clasele de sancţiuni sunt:

– clasa I: 2-3 puncte-amendă
– clasa a II-a: 4-5 puncte-amendă
– clasa a III-a: 6-8 puncte-amendă
– clasa a IV-a: 9-20 de puncte-amendă
– clasa a V-a: 21-100 de puncte-amendă.

Şoferii riscă până la 100 de puncte-amendă
Pentru ca această propunre legislativă să intre în vigoare, ea trebuie adoptată de Parlament, promulgată de şeful statului şi apoi publicată în Monitorul Oficial.

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a transmis în mai multe rânduri că este nevoie de un nou Cod rutier, pentru că anual sunt „mii de accidente” din cauza neatenţiei pietonilor, în special.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *