
Circulația pe Transalpina, cel mai înalt drum din țară, ar putea să fie deschisă în minivacanța de 1 iunie.
O comisie formată din reprezentanți ai mai multor instituții va veni în zilele următoare pe Transalpina, pentru a decide redeschiderea circulației pe întregul tronson de aproximativ 150 de kilometri.
Cristi Tudor, reprezentantul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova, a spus că Secția Drumurilor Naționale Târgu Jiu a transmis o solicitare pentru constituirea comisiei de verificare a condițiilor de pe Transalpina, după finalizarea lucrările de montare a indicatoarelor: „A fost o mobilizare foarte mare în ultimele zile și au fost terminate lucrările de punere în siguranță pe sectorul de drum cuprins între Rânca și Obârșia Lotrului. S-a făcut o solicitare de prezență a comisiei, iar directorul general al CNAIR urmează să ia decizia și să emită decizia pentru numirea comisie și data la care se va prezenta. Noi sperăm că în zilele următoare comisia va fi prezentă și va face inspecția preliminară, pentru a se redeschide circulația.
Comisia este formată din specialiști din cadrul CNAIR și DRDP Craiova, specialiști din Secția Drumurilor Naționale Târgu Jiu, Rm. Vâlcea și Alba Iulia, Poliție, Salvamont“.
Transalpina este unul dintre cele mai frumoase drumuri din România. Are o lungime de 150 de kilometri, între Bengești Ciocadia și Sebeș. Este un drum apreciat de către turiști din toată lumea.




