Ultima oră

Comuna Peștișani va primi de la CJ Gorj un microbuz electric pentru transportul elevilor

Cosmin Pigui, primarul comunei Peștișani a participat miercuri la o întâlnire de lucru organizată de Consiliul Județean Gorj cu reprezentanții legali ai autorităților publice locale, beneficiare de microbuze electrice pentru transportul elevilor din județ. Contractul pentru furnizarea celor 27 de microbuze electrice școlare a fost semnat în 12 februarie 2024, valoarea totală a proiectului fiind de peste 36 de milioane de lei, inclusiv TVA.

Proiectul „Microbuze electrice pentru elevii Județului Gorj”, cod 20, este finanțat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență al României, Componenta C15–Educație/Reforma 6.
Obiectivul proiectului „Microbuze electrice pentru elevii Județului Gorj” vizează îmbunătățirea condițiilor de transport pentru elevi, cu precădere pentru elevii din zonele izolate, prin furnizarea de microbuze școlare electrice, prietenoase cu mediul și cu un consum energetic redus.

Prin implementarea acestui proiect se urmărește facilitarea accesului copiilor la educație, prin protejarea mediului înconjurător, contribuind în același timp și la obiectivul Uniunii Europene de a reduce emisiile nete de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030.”

Educația pentru mediu și schimbări climatice devine o prioritate, iar infrastructura unităților de învățământ trebuie să fie adaptată standardelor europene de dezvoltare sustenabilă.
Pe lângă asigurarea mobilității urbane verzi, prin achiziționarea de microbuze electrice, prietenoase cu mediul și cu un consum energetic redus, pregătim și conștientizăm generațiile viitoare în ceea ce privește schimbările climatice. În acest moment Comuna Peștișani se află în procedură de montare a șapte stații de încărcare mașini electrice, investiția fiind realizată prin două finanțări diferite.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *