Recent perioada de depunere a dosarelor s-a încheiat. Doar o singură persoană a depus dosarul de concurs, alegând însă să își păstreze anonimatul.
Condiţii specifice conform fişei postului, pentru ocuparea funcţiei publice sunt:
1. Studii de specialitate: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în: – domeniul fundamental-științe umaniste și arte, cu domeniile de licență-arhitectură sau urbanism, – sau domeniul fundamental științe inginerești, cu domeniile de licență- inginerie civilă sau ingineria instalațiilor.
2. Studii universitare de master în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice sau cu diplomă echivalentă conform art. 153 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare
3. Vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice – minimum 7 ani.
Proba scrisă va avea loc pe data de 02.03.2021, ora 10.30, la sediul Primăriei Municipiului Târgu Jiu.
Proba interviu care se va susţine, de regulă, într-un termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise, la sediul Primăriei Municipiului Târgu Jiu. Data şi ora susţinerii interviului se va afişa obligatoriu odată cu rezultatele la proba scrisă.