„Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare, la care adaugă un spor de 2 luni, reprezentând 1/3 din pedeapsa de 6 luni închisoare, rezultând astfel o pedeapsă de 1 an și 8 luni închisoare, pe care o adaugă la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 937/23.05.2019 a Judecătoriei Tg. Jiu pronunțată în dosar nr. 5072/318/2019, definitivă prin neapelare la 11.06.2019, urmând ca inculpatul Cârstenoiu Cristian-Mihail să execute în final pedeapsa rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare…“, a stabilit instanța de judecată.
A recunoscut că a fumat etnobotanice
Tânărul a fost oprit de polițiști pe o stradă din Târgu Jiu. Pentru că rezultatul cu aparatul Drugtest a fost neconcludent, acesta a fost dus la spital pentru a i se recolta probe biologice.
„În urma controlului corporal efectuat asupra inculpatului Cârstenoiu Cristian Mihail, la momentul depistării au fost identificate, în buzunarul stâng, din partea din față a pantalonilor, două resturi de țigarete confecționate artizanal, ce prezentau urme de ardere și o tabacheră metalică în care se afla un plic din material plastic, cu închidere tip ziplock, în care se aflau resturi vegetale de culoare verde închis, cu miros specific. Totodată, a fost ridicată o cutie foițe pentru confecționat artizanal țigări, inscripționată OCB SLIM. De asemenea, s-a arătat că, procedându-se la verificarea interiorului autoturismului, în partea stângă, sub bord, într-un orificiu a fost identificat un plic din material plastic, cu închidere de tip ziplock, în care se aflau resturi vegetale uscate, de culoare verde închis, tip muguri. Fiind întrebat în legătură cu proveniența fragmentelor vegetale, inculpatul a declarat verbal că le-a cumpărat de la o persoană necunoscută din Rovinari, pentru consum propriu, procurând canabis în schimbul sumei de 150 de lei și etnobotanice în schimbul sumei de 150 de lei“, potrivit rechizitoriului.