Actualitate

Condescu, despre REVOCAREA lui Golea de la Pandurii: NESTATUTARĂ

Marin Condescu spune că revocarea lui Marin Golea din poziția de administrator special al Clubului Pandurii Lignitul Târgu-Jiu este nestatutară.

Reprezentanții a trei din cei patru membri asociați ai Clubului Sportiv Pandurii Lignitul Târgu-Jiu (Complexul Energetic Oltenia, Consiliul Județean Gorj și Primăria Târgu-Jiu) au decis, în cadrul Adunării Generale a Membrilor Asociați din data de 16.08.2021, schimbarea lui Marin Golea din poziția de administrator special al clubului aflat în insolvență și înlocuirea acestuia cu Daniela Șerban. Fostul președinte al clubului, Marin Condescu, spune că Marin Golea rămâne administrator special până când instanțele de judecată vor da o decizie finală în privința revocării. “Marin Golea va rămâne administrator special, atât timp cât toate demersurile de revocare nu vor avea o finalitate definitivă. Are meritul de a recupera resursele financiare care pot scoate clubul din insolvență. A plătit salariile a aproximativ 300 de sportivi și angajați. Există resurse financiare pentru continuarea activității”, spune fostul președinte al clubului de fotbal. Marin Condescu avertizează că toate deciziile luate, în acest moment, de Adunarea Generală a Acționarilor Clubului Pandurii, inclusiv revocarea lui Marin Golea sunt nestatutare. Fostul președinte al grupării gorjene spune că din AGA nu fac parte persoanele care ar trebui, potrivit statutului.

“ Golea, dacă ar fi respectat dorința lor de a înainta către judecătorie hotărârile de retragerea din acționariat, care nu sunt conforme cu statutul, ar fi răspuns, împreună cu administratorul judiciar, pentru toată paguba produsă clubului pentru neîncasarea sumelor la care s-au angajat, când s-a intrat în insolvență”, afirmă Condescu. Consiliul Local Târgu-Jiu, Complexul Energetic Oltenia și Consiliul Județean Gorj, cu excepția societății Artego, sunt în continuare membrii asociați la Pandurii. Potrivit lui Marin Condescu, aceștia ar mai avea de achitat circa 9 milioane de lei, contribuții din perioada 2018-2021.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *