Actualitate

Condescu: Pandurii NU va dispărea prin forță sau înșelăciune

Principalul creditor al Pandurii Lignitul, Marin Condescu, speră ca, pe data de 24 martie, să se finalizeze procesul cu acționarii prin care clubul solicită să-i fie achitate milioane de euro contribuții din trecut.

Clubul Pandurii Lignitul Târgu-Jiu așteaptă cu sufletul la gură verdictul Înaltei Curți de Casație și Justiție în procesul cu acționari. La ultimul termen din data de 3 februarie s-a dat amânare pentru că în proces au intervenit Valentin Peptenatu, șeful Galeriei ”Durii”, și sindicatele lui Constantin Crețan și Nicu Bunoaica, din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Marin Condescu spune că intervenția a făcut bine clubului. “Nu avem cum să pierdem procesul de la Înalta Curte. Cei care au intervenit la termenul din februarie au făcut un mare bine. Au adus un plus de 5 milioane de lei la fondul clubului”, spune fostul președinte al clubului gorjean. Judecătoria Târgu-Jiu a respins, pe 25 februarie, cererea administratorului special de modificare a actului constitutiv de la Pandurii Lignitul Târgu-Jiu. Consiliul Județean Gorj, Consiliul Local Târgu-Jiu, Complexul Energetic Oltenia și Artego ceruseră ieșirea din asociere. “Solicitarea de retragere din acționariat nu a fost în conformitate cu statutul clubului. Dacă vor să fie ucigașii de serviciu, să-și asume responsabilitatea. Pandurii nu va dispărea prin forță sau înșelăciune”, mai spune Marin Condescu.

Nici în plan sportiv nu le merge bine

Pandurii a început cu stângul meciurile oficiale după reluarea campionatului. Elevii lui Călin Cojocaru au fost învinși, în weekend, categoric, la Târgu-Jiu, de Petrolul Ploiești cu scor 0-4. Marin Condescu speră ca eșecul să fi fost un accident. Fostul președinte al clubului gorjean îi ia apărarea tehnicianului Călin Cojocaru, care este contestat de unii suporteri care îi cer demisia. “A făcut echipa din nimic. Cei care-l contestă nu au mișcat un deget, decât au privit și au sperat să dispară Panduri de vreo 4 ani. Suntem în grafic, dacă vom gestiona bine meciurile cu echipele care sunt în lupta pentru evitarea retrogradării”, a conchis Marin Condescu. Pandurii Lignitul este pe ultimul loc în clasamentul Ligii a 2-a cu doar 7 puncte acumulate în 15 etape. Gorjenii se luptă pentru evitarea retrogradării în Liga a 3-a.

Articole asemănătoare:

Un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button