Consiliul Profesoral al Liceului Tehnologic Motru a fost convocat pentru mâine, 6 octombrie, de către inspectorul școlar general, Marian Staicu. La invitația șeful IȘJ Gorj trebuie să răspundă prezent toate cadrele didactice și chiar personalul nedidactic și auxiliar. Adică și personalul de îngrijire al liceului trebuie să participe la întâlnirea cu inspectorul școlar general, de mâine, de la ora 13.30, fiind vorba despre un Consiliul Profesoral extins.
Nu se cunoaște motivul oficial al acestei ședințe dar nu este un secret că în unitatea de învățământ au fost mai multe incidente care au stârnit nemulțumirea șefului IȘJ Gorj. De altfel, Staicu a fost prezent, chiar joi, în unitatea de învățământ.
Este vorba despre un conflict între două cadre didactice, care a avut loc joi, o profesoară ajungând la spital, dar sunt și discuții vizavi de cele două clase comasate de fosta conducere a liceului. De altfel, interesant este că pentru funcția de director al unității școlare, scoasă la concurs, ar candida fosta directoare Adela Rușeț, aflată într-un litigiu cu IȘJ Gorj vizavi de destituirea sa din funcție și legat de calificativul “bine” primit de la IȘJ, dar și despre Manciu Ștefan, cel care a condus școala până în septembrie anul acesta. De altfel, nimeni din liceu nu a vrut funcția de conducere în septembrie, motiv pentru care a fost adus aici Ion Ișfan, dar, la concurs s-au înscris doi foști directori.
0 700




