
Un bărbat, în vârstă de 66 de ani, a ajuns, vineri noaptea, la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Tg-Jiu acuzând dureri în piept, însă după puțin timp a fost trimis la consult gastroenterologic, la Camera de gardă a Spitalului 700.
Medicul de gardă a scris în fișa bolnavului ”Consult nejustificat gastroenterologie”! Adică bărbatul fusese plimbat degeaba între spitale, la ora 1,30 noaptea.
Practic, ceea ce a scris medicul specialist în fișa pacientului confirmă spusele medicilor din Camera de gardă, care au acuzat că sunt suprasolicitați cu cazuri trimise din UPU, deși, de cele mai multe ori, nu se impun unele consultații.
Reprezentanții spitalului invocă o prevedere legală care le dă dreptul ”urgentiștilor” să solicite orice investigații suplimentare pe care le consideră necesare.
” Potrivit Ordinului nr. 1.706 din 2 octombrie 2007, privind conducerea şi organizarea unităților şi compartimentelor de primire a urgențelor, art. 62, alin (4) (4) „medicii din UPU şi CPU au dreptul de a solicita investigațiile pe care le consideră necesare pentru pacientul aflat sub responsabilitatea lor, fără avize şi aprobări suplimentare din partea altor medici specialiști sau din partea conducerii unității sanitare”, a transmis Mihaela Țicleanu, purtătorul de cuvânt al SJU Tg-Jiu.
Trebuie spus că, medicul internist a menționat în fișa bolnavului: ”fără acuze subiective / fără analize de laborator recoltate”.
Mai clar, pacientului nici măcar nu-i fusese recoltat sânge pentru analize, în Unitatea de Primiri Urgențe, ci a fost trimis la consult de specialitate, în urma unei radiografii pulmonare și a unei ecografii de abdomen, după cum precizează reprezentanții unității medicale.
”Pacientul s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe în seara zilei de 30.06.2023 și, potrivit datelor din fișa UPU, acuza dureri; a fost consultat de medicul de gardă UPU, a fost investigat radiologic (radiografie pulmonară și de abdomen și ecografie de abdomen), i s-a stabilit diagnosticul prezumtiv și a fost trimis la consult în specialitatea gastroenterologie, la Spitalul 700. Nu era prima data când se prezenta la UPU. La Camera de Gardă, a coborât medicul din linia de gardă Medicină Internă-Gastroenterologie, și a consultat pacientul care a acuzat dureri în zona hemitoracică. În baza anamnezei și a rezultatelor investigațiilor radiologice, medicul i-a eliberat rețetă, iar pacientul a fost trimis înapoi la UPU, pentru ca specialistul de aici să închidă fișa UPU, conform legislației”, a adăugat purtătorul de cuvânt al SJU Tg-Jiu.
Este pentru prima dată când un medic specialist are curajul să scrie într-un document medical ”Consult NEJUSTIFICAT”, în contextul în care valul de demisii, din luna mai, a avut ca resort exact numărul mare de pacienți direcționați de UPU către Camera de gardă, de multe ori ”nejustificat”, după cum invocau, la acea dată, medicii cardiologi.




