O serie de acțiuni de control se desfășoară, în aceste zile, în zona montană Rânca de către comisii mixte formate din reprezentanții de la Comisariatul pentru Protecția Consumatorului și Direcția Sanitar Veterinară. Verificările sunt desfășurate de comandamentul de iarnă, care are ca scop efectuarea de controale la unitățile de cazare și de pregătire a mâncării din zonele turistice.
„În această perioadă, în zona Rânca este în desfășurarea un control efectuat de către comandamentul de iarnă, sub coordonarea Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului. Sunt zece comisarii de la Protecția Consumatorului, care participă la controale. La verificări participă comisari de Protecția Consumatorului și inspectori de la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Gorj. Au în primul rând rol de prevenție, mai ales că se anunță un număr mare de turiști în perioada sărbătorilor de iarnă“, a spus prefectul județului Gorj, Virgil Drăgușin.