Administrația Complexului Energetic Oltenia a declanșat controale la subunitățile miniere. Sunt vizate în special subuntățile din cadrul Exploatării Miniere de Cariere Jlț. Aici, sindicatele au ridicat probleme cu privire la livrarea echipamentelor de vară sau de iarnă. În acest sens au fost întocmite tabele și strânse semnături din partea angajaților care nu au primit echipamentele de protecție.
În urma acestor demersuri, șefii de subuntăți au luat decizia de a face verificări la punctele de lucru pentru a se stabili exact cine ce a primit și dacă sunt restanțe cu privire la acordarea echipamentelor de lucru, a cizmelor și a bocancilor de protecție.