La data de 29 septembrie a.c., polițiști din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, doi bărbați, unul de 42 de ani, din Mătăsari și altul de 47 de ani, din comuna Dragotești, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Din cercetările efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că cei doi bărbați, în timp ce se aflau într-un local public, din comuna Mătăsari, pe fondul unui conflict spontan, ar fi exercitat acte de violență asupra unui bărbat de 51 de ani, din comuna Dragotești. Față de cei doi bărbați a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 30 de zile.
La data de 29 septembrie a.c., polițiști din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, un tânăr, de 19 ani, din comuna Mătăsari, bănuit de săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Din cercetările efectuate de polițiști, s-a constatat faptul că tânărul de 19 ani, din Mătăsari, în timp ce se afla în stația de autobuz din localitate, în urma unui conflict spontan, ar fi exercitat acte de violență asupra a doi tineri, de 21, respectiv 17 ani, ambii din comuna Mătăsari. Față de tânărul din Mătăsari, s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 35 de zile.
La data de 28 septembrie a.c., polițiști din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbunești au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj un bărbat, de 31 de ani, din comuna Turburea, bănuit de săvârșirea infracțiunii de violență în familie. Din cercetările efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că bărbatul, în timp ce se afla la domiciliu împreună cu concubina sa, de 46 de ani, din aceeași localitate, pe fondul consumului de alcool, ar fi exercitat acte de violență asupra acesteia. Față de acesta s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.