Actualitate

Copiii de la CSM Târgu Jiu nu vor mai avea unde să se antreneze. Au nevoie de o nouă sală

Copiii de la echipele CSM Târgu Jiu nu vor mai avea unde să se antreneze. Din acest motiv, Robert Bălăeț, directorul CSM Târgu Jiu, cere ca să se construiască o nouă sală de sport: „Am avut discuții cu domul primar și cu domnii consilieri. Ne-am gândit și la o locație. Sper ca în scurt timp să demareze lucrările la noua sală de sport“.

Acesta a precizat că nu sunt suficiente săli de antrenament, pentru că numărul de copii înscriși la club a crescut foarte mult: „Sunt probleme foarte mari în privința infrastructurii. O spun tare și răspicat: de doi ani de zile mă zbat să mai fac o sală de antrenament, nu o sală polivalentă. O sală este imperios necesară, pentru că, la ora actuală, noi am ocupat și Liceul economic cu grupele noastre, și Școala ”Voievod Litovoi”, la Colegiul Național «Tudor Vladimirescu» și deja nu mai avem unde să facem antrenamente cu acești copii.

Majoritatea copiilor sunt după-amiază la școală și termină cam în jur de ora 19.00. Nu există posibilitatea să faci antrenamente cu așa de multe grupe. La handbal avem cinci echipe, iar la handbal mai sunt patru grupe. O să fie o problemă pentru că nu o să avem unde să ne antrenăm“, a spus Robert Bălăeț, la un post local de televiziune.

Două noi terenuri de sport vor fi amenajate în Târgu Jiu

Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a anunțat că va începe amenajarea a două terenuri de sport. „Amenajăm două noi baze sportive pentru fotbal: una la Preajba, în zona grădiniței de acolo, cealaltă la Bârsești. Sunt două terenuri de fotbal ce vor fi folosite de CSM pentru grupele D și E de juniori, de alte cluburi sportive din municipiu, dar și de copiii și cetățenii din zonă. Cele două baze se amenajează cu teren sintetic, vor beneficia de iluminat modern, sistem de drenaj și vor fi împrejmuite. În acest moment, CSM Târgu Jiu are 5 grupe la secția de fotbal, dar de anul viitor va avea 7. Având în vedere și numărul tot mai mare de entități sportive și de tineri interesați de sport, continuăm să investim în infrastructură și să creăm tot mai multe baze sportive la nivelul municipiului. Încurajăm sportul și creăm condiții în acest sens, îndrumăm copiii să practice disciplinele pe care le iubesc și le netezim drumul către performanță“, a spus primarul Romanescu.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *