
Un copil de 3 ani a fost uitat într-un mijloc de transport din Brașov și găsit de polițiști. Micuțul nu știa să le spună cum se numesc părinții lui, nici unde locuiește, așa că agenții au început imediat verificările.
Între timp, o femeie de 37 de ani din Măieruș s-a prezentat la o altă secție de poliție și a anunțat că și-a pierdut copilul. După câteva verificări, polițiștii au stabilit că este mama băiatului găsit și au organizat întâlnirea celor doi. Cei doi s-au reunit în siguranţă, spre uşurarea mamei.




