Ultima oră

Copil de un an și nouă luni a murit într-un accident

Un bărbat băut şi cu permisul suspendat a intrat cu maşina într-un cap de pod, joi, pe un drum judeţean, iar un copil de un an ţinut în braţe de mama sa pe bancheta din spate a autovehiculului a murit, informează IPJ Dâmboviţa.

În accident au mai fost răniţi şoferul şi alţi doi pasageri.

„În urma deplasării la faţa locului şi din primele cercetări efectuate, poliţiştii au stabilit că un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din comuna Aninoasa, ar fi condus un autoturism, pe DJ 717, în localitatea Viforâta, moment în care ar fi intrat în coliziune cu capul de pod din dreptul unui imobil şi, ulterior, s-ar fi răsturnat pe carosabil. În urma impactului, din nefericire, a rezultat decesul unui minor de un an şi 9 luni, care ar fi fost transportat pe bancheta din spate şi ar fi fost ţinut în braţe de mama acestuia, dar şi rănirea conducătorului auto şi a altor doi pasageri”, precizează IPJ Dâmboviţa.

În urma testării cu aparatul etilotest, conducătorul auto a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, poliţiştii au stabilit că şoferul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice în perioada 28.06-26.08.2023.
Polițiștii au deschis un dosar penal.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *