
Un copil în vârstă de 5 ani a suferit răni serioase în urma unui episod petrecut la grădiniță. Întâmplarea este relatată diferit de părintele copilului, care acuză personalul de neglijență, respectiv de reprezentanții IȘJ Vâlcea.
Incidentul s-a petrecut joi-dimineață, la Grădinița Ostroveni 3 din Râmnicu-Vâlcea, însă evenimentul a devenit public după ce părintele copilului a făcut o postare pe un grup de Facebook, atașând mai multe fotografii. Părintele lasă să se înțeleagă că fetița ar fi avut o altercație cu o altă colegă de grupă. Colega ar fi împins-o, fetița s-a împiedicat și în cădere s-a lovit de mobilierul din sala de grupă, suferind răni adânci în zona gurii.




