Ultima oră

Corpul neînsuflețit al jandarmului decedat în București, adus acasă, la Călugăreni

Trupul neînsuflețit al tânărului jandarm gorjean, decedat în urma unui infarct, în locuința pe care o ocupa cu chirie în București, a ajuns înapoi acasă, la padeș. La Călugăreni e jale, plâng cei din familie, plâng vecinii, cunoscuții și prietenii lui Adrian Zbîrnaure, pentru cel care nu a apucat să fie mire. Comunitatea i-a transmis „drum lin, ostaș” lui Adi și a fost nu doar cu sufletul alături de familia îndoliată, ci a încercat să o ajute și financiar.

Reamintim că tragedia s-a petrecut cu trei zile în urmă.

„Zbîr nu era doar un prieten. Era acel om rar, care știa să fie acolo, chiar și când spuneai că n-ai nevoie. Avea un fel de a aduce lumină – cu o glumă, cu un zâmbet sincer, cu un simplu „Hai, frate, nu fi trist”. Era mereu cu inima deschisă, mereu atent la cei din jur. Îmi spunea mereu, cu vocea lui glumeață, dar plină de grijă: „Mergi încet cu motocicleta, frate…” Părea o vorbă simplă, dar pentru mine a ajuns să însemne totul. Era grija lui, modul lui de a mă proteja fără să o arate în cuvinte mari. Așa era el – bun, blând, atent, un suflet care îți dădea siguranță doar prin prezență. Știu că viața merge înainte, dar nu mai e la fel. Râsul tău îmi lipsește. Glumele tale. Prezența ta.Dar mereu vei avea locul tău în bucătăria ”Dariei” pe canapea. Mi-e dor, Zbîr. Un dor care nu trece. Dar știu că ești acolo, undeva. Și dacă o să mai prind vreodată vântul în piept pe motocicletă, o să aud în gând vocea ta spunându-mi, ca de fiecare dată: „Ai grijă, frate…” Și o să zâmbesc. Pentru că tu trăiești mai departe în mine. În amintiri. În fiecare clipă în care aleg să fiu un om mai bun, așa cum ai fost tu. Nu te voi uita niciodată. Zbîr, ești și vei fi mereu cu mine”, a transmis prietenul tânărului jandarm.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *