Ultima oră

Cort de evenimente cuprins de flăcări. 20 de persoane au fost evacuate

Aproximativ 20 de persoane aflate la o pensiune din municipiul Rm Vâlcea au fost evacuate de urgenţă, miercuri dimineaţa, după ce un incendiu a cuprins cortul de evenimente amplasat în curtea unităţii de cazare.

Focul s-a declanşat în urma unui scurtcircuit la instalaţia electrică a cortului, o turistă primind îngrijiri medicale după ce a inhalat fum, însă a refuzat să fie transportată la spital.

„Pompierii militari au fost solicitaţi în această dimineaţă, la ora 04:10, pentru stingerea incendiului, flăcările cuprinzând elementele combustibile din PVC din componenţa cortului şi propagându-se cu repeziciune pe întreaga suprafaţă de circa 600 mp a acestuia. Prin intervenţia promptă a pompierilor, s-a reuşit salvarea pensiunii situată în imediata apropiere şi a turiştilor cazaţi în interior (aproximativ 20 de persoane), care au fost evacuaţi imediat ce s-a dat alarma. Pe timpul intervenţiei, o femeie în vârstă de 45 de ani a inhalat fum, motiv pentru care salvatorii de la SMURD au evaluat-o medical, ulterior femeia refuzând transportul la spital. După aproximativ o oră de la sosirea echipajelor la locul intervenţiei, incendiul a fost lichidat”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *