Eveniment

Craniu uman cu o vechime de 35.000 de ani găsit în Peștera Muierii, expus în muzeu

Un craniu uman descoperit în Peștera Muierii, din comuna Baia de Fier, care are o vechime de aproximativ 35.000 de ani, a fost restaurat și expus în muzeu. Din păcate, acest exponat de mare valoare nu poate fi văzut în Gorj, ci în Muzeul Olteniei din Craiova. Craniul este una dintre cele mai vechi fosile aparținând lui Homo Sapiens din Europa.

„Craniul de Homo Sapiens, ce datează din preajma anului 35.000 î.Hr., a fost expus de către specialiștii de la Muzeul Olteniei ca piesă centrală în holul Secției de Istorie-Arheologie, din str. Madona Dudu, nr. 14! Piesa de o însemnată valoare a fost descoperită în Peștera Muierii din Gorj, în urma campaniei arheologice din anul 1952, de către marele arheolog, istoric și cercetător C.S. Nicolăescu-Plopșor. Datarea osemintelor umane plasează această descoperire printre cele mai timpurii fosile aparținând lui Homo Sapiens din Europa!“, a transmis Lia Olguța Vasilescu, primarul orașului Craiova.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *